Cum a început totul
 

(Mihai) Eu știu că am alergat când încă nici nu eram la Agile Freaks. Am alergat individual și după ce m-am mutat la Sibiu am auzit de Maraton și m-a atras partea asta de cauze.

Și când am venit la Agile am aflat că aici sunt și maratoniști – Adi și Călin, amândoi au alergat maratonul parcă. Și mi-am zis Ce oameni nebuni. M-au impresionat când am auzit că amândoi au alergat maratonul (42km). Și după aia au început să fie tot mai mulți. Eram și eu, și o colegă cu asociație, am început să ne înscriem cauzele noastre, prin 2018-2019. Și cu asta cumva am atras și mai mulți colegi să vină să participe, chiar dacă nu erau alergători. Că are Mihai cauză, are Alexandra cauză, hai să-i susținem, chiar dacă nu ne place să alergăm. Știu că au venit Denis, Geo și destui de mulți din firmă doar ca să ne susțină pe noi. Dar n-a fost cumva organizat de firmă, doar așa, informal. Că are cineva cauză, cineva susține cu banii, restul aleargă. Și în fiecare an, deși nu eram organizați, ziceam că ne facem tricouri, să avem un grup, dar niciodată cumva nu-i dădeam destulă atenție. Și anul ăsta boostul a fost că lucra Doru la site. De acolo a început nebunia. Nici nu mai știu. La mine a ajuns la un moment dat informația că am putea să avem cort la Maraton. Și am zis Lasă că mă ocup eu.

(Anda) Și dintr-odată a apărut și un canal de Slack #maratoniștii…

(Mihai) Da… Și de acolo a tot crescut. 

 

 

(Anda) Cred că a fost o chestie super organică, pentru că nu era ca și cum am plănuit-o, dar a apărut discuția cu Doru, a apărut munca la site și era un lucru pe care ne doream să-l facem și pentru că ne doream a fost așa cum se întâmplă lucrurile la noi în companie: Cine dorește să se implice? Și a apărut canalul de slack, au fost oameni care au răspuns. Uite, Denis s-a ocupat de chestiile de logistică și bineînțeles Mihai, cu toate organizarea și cu tot inputul.

(Mihai) Ca și context, mi s-a părut că Denis a dat boostul intern. Cumva eu am avut rolul de comunicare externă, iar intern doar am pus undeva vă puteți înscrie, dar nu-i destul. Și mi s-a părut că Denis a venit și a dat boostul intern să se înscrie lumea.

(Anda) Îmi aduc aminte de mesajul lui Denis că o să fim 21. Am pus că erau 13 oameni înregistrați atunci și la un moment dat a scris Denis Fac pariu că o să fim 21 până la final? Și până la urmă au fost 22 care au participat. Dar a fost drăguță chestia aia. Și chiar a făcut un pic de push, că era tot cine s-a mai înscris? cine s-a mai înscris? Și mă întreba de listă și, da, a avut un rol important intern.

 

 

Partea funny
 

(Denis) Prima oară, ca să zic un pic și contextul meu cu maratonul, prima oară când m-am înscris a fost când Mihai a înscris o cauză la Maraton, cu „Cavalerii Turnului înclinat”. Și a fost foarte fain, am rămas impresionat de atmosfera de acolo. Nu știam, mă gândeam cum o să fie. Mă gândeam nu pot să alerg. Sigur nu pot să alerg 5 kilometri. Și în dimineața aia am văzut că a și plouat și am zis auoleu, mă duc și la alergat, și plouă. Vai de mine. Mi-am luat o pelerină și când am ajuns nu găseam pe nimeni. M-am întâlnit numai cu Geo, un coleg, și am alergat cu el. Nici el nu era mare alergător – după a zis că trei zile nu s-a putut ridica din pat – și am mers în paralel atunci până la sfârșit, știu că ne-am oprit doar o singură dată, că era boostul ăla de energie, era și fain cu voluntarii, cum strigau acolo de pe margine: Haide! Haide!, cum fluierau. Foarte faină atmosfera. Și la sfârșit chiar era un sentiment foarte fain pe care-l aveai.

Și când am auzit de oportunitatea din acest an, am zis că trebuie să facem cumva să fim mai mulți,

pentru că e chiar tare. Îmi place ideea asta de a fi toți într-un loc. Și toată reticența pe care o avea lumea era că nu pot să alerg, nu pot să alerg, că eu n-am alergat, nu pot să alerg 5 km. Și eu ziceam Hai că nici eu nu pot, nici eu nu alerg deloc. În cel mai rău caz, îi mergem pe toți, o să stăm toți acolo încet și mergem. Ce se poate întâmpla rău?

Și m-am dus la fiecare în parte: Te-ai înscris la Maraton? Nu? Păi de ce nu te-ai înscris? 

 

 

 

Și partea cu tricourile. Voiam să avem tricouri la fel. Am mai făcut și aici un pic de politică. Avem un un coleg care zicea că vrea tricou cu numele și cu numărul lui – cu numărul 7 și cu numele lui pe spate. Și am zis, Da, bine, hai că facem. Și la sfârșit au venit tricourile: nu aveau număr, n-aveau nume – costa dublu să le faci personalizate cu numere și numele. Și am zis Na, asta este.

(Anda) Da, a fost și o politică legată de numere – din ce am auzit eu, doreau să fie scris pe tricou al câtulea om a fost în Agile Freaks. I-a mituit cu destule lucruri din astea în campania lui electorală, a funcționat destul de bine.

 

 

(Denis) Da. Cam așa a fost. Cumva așa am ajuns să fim 21-22. Și până la urmă n-a regretat nimeni din cei care au venit. Deci, ne vedem la anul :))  

(Mihai) La anul o să țină minte, trebuie să te gândești bine. Și e împotriva valorilor, să se noteze :)) Dar câteodată trebuie să gândești outside the box.

(Anda) Da, câteodată trebuie să faci un pic de push. Cum a zis Mihai, câteodată nu știi la ce să te aștepți de la început.

 

 

Partea provocatoare
 

(Mihai) Au fost multe de făcut și n-am mai făcut înainte așa ceva și a trebuit să învățăm pe parcurs, puneam întrebări. Încă nu avem departament de marketing, suntem totuși o firmă mică-medie. Și atunci cumva tot timpul era frica acolo că o să gafăm. Aveam emoția asta, că ceva  n-o să iasă.

Pentru că era prima oară, tot improvizam.  Dar toate provocările până la urmă le-am trecut, pentru că am fost mulți și foarte mulți engaged să chiar iasă.

 

 

(Anda) Și la fel ca orice chestie faină la noi, spunem avem nevoie de asta. Și atunci foarte mulți oameni se implică să găsească o soluție, nu ești singur. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le acoperi. Și la noi e mult mai fun să participe, că devine o muncă de echipă, în care pui pe canal avem nevoie să facem chestia asta și toată lumea se dă cu părerea într-un fel sau altul, uneori mai funny și uneori mai folositor, alteori degenerează discuția, dar până la urmă se rezolvă problema. Și știi tot timpul că dacă tu nu te-ai gândi la un lucru, s-a gândit altcineva.

(Denis) Cel mai bun exemplu a fost ăsta cu video de prezentare.

(Mihai) Am aflat foarte târziu că putem face un clip. Și eram Ehh… Dar oamenii filmau pe aici deja, aveau scripturi. S-a găsit cineva imediat – în afara oamenilor care erau deja implicați în organizare. Și a fost făcut în patru zile. Rareori e când pui ceva pe slack și nu se implică nimeni. 

 

 

Și chiar recent povesteam cu cineva de la altă firmă și persoana respectivă a văzut tricourile noastre. Și a întrebat dar cine se ocupă la voi în firmă de astea? Că la noi de toată partea de Maraton se ocupă Marketingul. Cumva e centralizat acolo și angajații nu au niciun cuvânt de spus. Și era entuziasmat de tricouri că-s albe, pentru că la ei la firmă se fac tot timpul de culori închise și oamenii ăia nu se gândesc că el e maratonist și aleargă 42 km în tricou închis pe soare. Și zicea Clar cineva care a alergat le-a făcut. Cumva și partea asta de descentralizare contează.

(Anda) Ce mi se pare interesant, atunci când pui mesajul pe slack și oamenii vin cu idei, este că tot timpul ești deschis la tot felul de idei noi.

(Mihai) Și foarte important mi se pare că și când cineva zice că face ceva, eu pot scoate chestia aia din cap.

(Anda) Da, când cineva zice să face o chestie, nu simți nevoia să faci checking. Este cool să te poți baza pe oamenii cu care lucrezi.

 

 

Surprizele
 

(Anda) Ce bine ne-am distrat. Ce mult ne-a plăcut!

(Denis) Da, nu pleca lumea după ce a alergat, a stat acolo și nu pleca.

(Mihai) Eu m-am simțit ca într-un team building. Chiar dacă a fost la 500 de metri de casă, chiar am simțit că aș fi într-un team building din ăla în care eram plecați. Așa simțeam energia din oraș.

Și partea asta, că s-au înscris mulți, a fost o surpriză.

(Denis) Da, nici eu nu mă așteptam să se înscrie atâția. Am sperat, dar nu mă așteptam.

(Anda) Una din surprize a fost și interacțiunea socială cu oamenii și felul în care povesteai cu ei. Au fost amuzanți, au fost drăguți și au întrebat, și au fost comunicativi. Și asta cred că a fost o componentă plăcută, până la urmă, deși obositoare. Dar e ok să mai ieși din bula ta și să interacționezi cu oamenii din jur. Dar eram și noi mulți. Și interacționam unul cu altul, mai povesteam la cort, mai povesteam și cu oamenii care veneau și ne întrebau pe acolo. Și n-am avut niciodată sentimentul că a fost neapărat, așa ca o chestie de job. Pe lângă cei 22 de alergători, au fost încă vreo 5 oameni implicați la cort. 

 

 

(Mihai) Și din cei care n-au venit, chiar n-au putut. Unii au avut alte evenimente. Câțiva lucrează în alte țări slash orașe și chiar n-au putut să vină. Deși Mihai a venit din Dublin – a venit pentru maraton în sine, el a mai și alergat înainte să fie la noi în firmă. Și a venit tot așa, pentru atmosferă, că i-a plăcut atmosfera tot timpul. Luis a venit din Portugalia. Îmi scria mie în privat să mă întrebe când au anunțat că alergăm la Maraton, Când? Că eu am bilete la avion în x. Schimb biletele dacă nu.

 

Cel mai fain moment
 

(Mihai) Pentru mine a fost când a ajuns Călin.

(Denis) Da, când am stat acolo, la finish, să-l așteptăm pe Călin, a fost foarte fain.

(Mihai) A fost o emoție, așa, de grup. Și când a venit Călin, era toată lumea acolo.

(Anda) Și pentru mine a fost cel mai fain moment atunci. Dar și faptul că erau și alți oameni care veneau și era puțină lume.

 

 

(Mihai) Și a și crescut emoția la noi, că tot aplaudam oamenii. Și chiar ne-am gândit că tocmai la cei care fac 42 km și e un efort incredibil uman, cumva sunt cel mai puțin vizibili – pentru că piața nu se adună când pleacă ei și mulți termină la 5k și pleacă. Și cumva nu prea era agitația aia. Și cumva, așteptându-l pe Călin am stat acolo și am aplaudat pe toată lumea și a fost foarte fain.

A stat chiar toată lumea de la noi și el nu se aștepta, că i-a zis doar unei colege care l-a întrebat cam când vine. Și n-a fost un moment organizat din timp, dar eram cumva Hai să stăm să-l așteptăm. Deși a fost foarte cald.

(Anda) Dar a fost muzică bună, chiar am remarcat atunci, ne-am simțit super bine.

(Mihai) Noi eram ca la party acolo. Dansam, făceam poze, aplaudam… Așa am apărut și în aftermovie.

 

 

Frica (Nu pot să alerg 5k)
 

(Denis) Prima oară chiar e o frică acolo, până nu alergi, zici băi, nu pot să alerg 5km. Pare foarte mult. Dar după aia, când îți zice lumea, Hai că o să fim toți, stăm toți acolo și o să mergem, în cel mai rău caz. Și când ești acolo, nu poți să mergi, că te motivează. Mai trece lumea pe lângă tine, mai sunt voluntarii. Mergi un pic, dar nu poți să mergi tot traseul.

(Mihai) Eu m-am desprins de grup, am rămas mai în spate. Acuma cred că e și frica asta de expunere, cumva. Că o să abandonez, că n-o să fac. Așa eram și eu prima oară. Dar după aia am văzut că poți să-i faci oricum. Și neantrenat – deși nu-i recomand nimănui. Și cumva mi-am depășit asta. Știi că faci o dată și după aia poți. Eu de asta tot insist cu mersul, că și eu tot îi bat la cap pe colegi că poți să mergi.

Pentru că de terminat, tot o să termini.