Hello World
Days
Hours
Minutes
Seconds
Evenimentul a fost organizat începând cu 2012, inițial sub denumirea de SemiMaraton Sibiu, iar din 2017 i-a fost adăugată cursa de 42 de km – moment în care a fost redenumit Maratonul Internațional Sibiu. În 26 mai 2018, aproape 4.000 de alergători au luat startul și au lăsat urme pentru 26 de proiecte. Aceștia au fost susținuți de aprox. 5.770 de donatori și, împreună, am reușit să strângem 592.492 lei. De asemenea, tot atunci au participat pentru prima dată persoane în scaun rulant.
Cum funcţionează?
Organizațiile non-profit și grupurile de iniţiativă propun proiecte, iar alergătorii care doresc să se înscrie pot să aleagă un proiect pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători care împărtășesc aceeaşi dorință.
Cum pot să susțin?
Orice persoană fizică sau companie care dorește să contribuie la realizarea unor proiecte în comunitatea locală poate să susțină un alergător, contribuind cu o sumă fixă pentru una dintre cauzele înscrise în competiţie.
Cauze
Între 25-26 mai vom alerga pentru 51 de cauze, cel mai mare număr din istoria MIS. Explorează lista și descoperă pentru ce proiecte vom lăsa urme la ediția 13.
Curse
Nu sta acasă, că-ți stă norocul! Indiferent dacă vrei să alergi la maraton, seminaraton sau la altă cursă, fiecare pas face diferența pentru cauza aleasă.
Alergători
Fie că iei startul din Piața Mare sau alegi să alergi de oriunde te-ai afla, asigură-te că te înscrii la timp. Termenul limită pentru înscrierile alergătorilor este 7 mai, ora 23:59.
Susținători
Nu alergi la MIS, dar vrei să susții un alergător și implicit o cauză sau chiar mai multe? Verifică lista alergătorilor înscriși, selectează un participant și donează!