STOP CANCER STIGMA - Centrul de suport oncologic Sibiu
Asociația Sus Inima
STOP CANCER STIGMA - Centrul de suport oncologic Sibiu
Asociația Sus Inima
Prin continuarea funcționării în comunitate a Centrului de suport oncologic Sibiu, Sus Inima Oncology asigură cadrul în care pacientul sau aparținătorul să se simtă în siguranță și înțeles, și în care să primească sprijin pe mai multe nivele: medical, social, psihologic, material. În anul 2023, Centrul de suport oncologic Sibiu a avut peste 570 de beneficiari de servicii, care au avut în total mai mult de 700 de întâlniri cu specialiștii centrului. În anul 2024, ne propunem creșterea capacității în scopul creșterii numărului de beneficiari ai serviciilor centrului. Confruntarea cu cancerul este o provocare. Alătură-te nouă în demersul de îmbunătățire a vieții celor afectați de cancer! STOP CANCER STIGMA.
Asociația SUS INIMA este o organizație de caritate nonguvernamentală, înființată în Sibiu, cu scopul sprijinirii persoanelor afectate de cancer, atât a celor diagnosticate, cât și a familiilor și îngrijitorilor lor.
Prima inițiativă a asociației a fost dezvoltarea Centrului de suport oncologic Sus Inima. Treptat, în Sibiu am reușit să deschidem două Case Sus Inima, unități de cazare temporară în care oferim beneficiarilor o masă caldă pe zi și cazare care include accesul la dormitoare, băi, o bucătărie și o grădină exterioară complet mobilate și dotate cu toate cele necesare.
În prezent, prin adaptarea continuă a ofertei noastre de servicii pentru beneficiari și prin ancorarea puternică în realitatea nevoilor acestora, am hotărât transformarea uneia din Casele Sus Inima în centru de zi de tip centru de sprijin, în care pacienții oncologici pot veni în timpul unui program generos pentru diferite activități curente, dar atât de necesare: informare, socializare, asistență în depunerea de dosare la diverse instituții, consultanță din partea unor specialiști (nutriționist, asistent social, psiholog), întâlniri sau doar petrecerea timpului într-un loc plăcut.
Creșterea numărului de beneficiari ai centrului de suport oncologic necesită resurse suplimentare pentru a oferi sprijin medical, social, psihologic și material, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții și abordarea holistică a pacienților și familiilor acestora în timpul luptei cu boala.
Obiective specifice:
1. creșterea numărului de beneficiari de servicii ale Centrului de suport oncologic la o medie de 60 de beneficiari/lună pe parcursul anului 2024.
2. creșterea numărului de întâlniri cu specialiștii Centrului la o medie de 70 de întâlniri/lună pe parcursul anului 2024.
-
Grup de sprijin 01 August 2024 - 30 November 2024
Desfășurarea întâlnirilor grupului de sprijin oncologic pe perioada de desfășurare a proiectului
-
Grup de terapie prin artă 01 August 2024 - 30 November 2024
Desfășurarea întâlnirilor grupului de terapie prin artă pe perioada de desfășurare a proiectului
-
Asistență socială 01 August 2024 - 30 November 2024
Consiliere în asistență socială și sprijin în probleme administrative/birocratice pe perioada de desfășurare a proiectului
-
Nutriție 01 August 2024 - 30 November 2024
Consiliere în nutriție pe perioada de desfășurare a proiectului
-
Second opinion 01 August 2024 - 30 November 2024
Oferirea de second opinion medicală pe perioada de desfășurare a proiectului
-
Psihoterapie 01 August 2024 - 30 November 2024
Desfășurarea întâlnirilor de psihoterapie unu la unu și de grup pe perioada de desfășurare a proiectului
-
Navigare oncologică 01 August 2024 - 30 November 2024
Navigarea și consilierea pacienților și/sau aparținătorilor pe perioada de desfășurare a proiectului
-
Target group:
Grupul-țintă al proiectului îl constituie în primul rând pacienții oncologici și aparținătorii lor. Aceștia reprezintă rațiunea existenței centrului de suport oncologic, ei transformându-se în beneficiari direcți odată ce trec pragul centrului.
În plus, grupul-țintă al tuturor activităților Sus Inima Oncology îl reprezintă, atât din punct de vedere al prevenției cât și al demersurilor noastre de destigmatizare a diagnosticului oncologic, cât mai mulți membri ai comunității. - Aged 19-25: 2
- Aged 26 to 64: 64
- Aged 65+: 17
- Total direct beneficiary: 83
-
Indirect Beneficiaries:
Familia extinsă a beneficiarilor (pacienți oncologici și aparținători), precum și comunitatea în ansamblu vor fi beneficiarii indirecți ai activității Centrului de suport oncologic Sibiu.
Numărul estimat al beneficiarilor indirecți: 7000 de persoane.